4 Mai 2007 – O „noutate veche ” : Zona metropolitana Bucuresti

Acum doar puţină vreme, am băgat de seamă că începe a se pune în discuţie, timid şi aproape pe ocolite – aşa cum se obişnuieşte la noi, o ipoteză ce se numeşte – în limbajul administrativ pompos si necontinutistic „Zona Metropolitană Bucureşti”. Ca şi in alte rânduri, vom avea şi acum un simulacru de „dezbatere publică”, unde se vor amesteca doar unii jurnalişti şi unii specialişti, astfel încât să se obţină întocmai o întărire de concluzii apriorice, aşa cum este cutuma la noi, în marginile Imperiului.

Şl, totuşi, ideea aceasta nu numai că nu este nouă ci, în felul el, căpătase un contur de încă destulă vreme. La drept vorbind, ea apăruse acum aproape trei sferturi de veac şi fusese enunţată , poate într-o formă primitivă, de câţiva urbanişti din anii ’30, din secolul trecut. Peste încă aproape o jumătate de veac, în anii ’70 şi ’80 , alţi câţiva sociologi si cărturari, specialişti în geografie urbană, socotiseră folositor a o relua, într-o formă care, dacă ar fi cunoscută astăzi, ar fi surprinzătoare prin noutate şi, în orice caz, prin perspectivă superioară ,stupefiind pe cei ce isi inchipuie ca istoria are amanari mecaniciste si epoci de ” somn deplin”. Dar ori nu se cunosc acestea (ceea ce nu-i de mirare, căci noi, crescând pe aparente fracturi , avem o anumită virtuozitate în a descoperi roata a o suta oară şi America încă o dată) ori se dispretuiesc , fiindcă abia noi, aici şi acum, suntem cei ce trebuie să obţinem gloria pentru ceea ce nu ne aparţine.
În această materie, m-am exprimat şi eu, cu destui ani înainte de apariţia „proiectului zonei metropolitane”, unde îmi regăsesc o parte considerabilă din idei ; dar din nefericire, nu toate; adică, mai bine zis, lipsesc cele mai dezinteresate.
Acesta este un mister pe care va trebui să îl elucidăm cândva, fiindcă, la noi, se adaptează de către Stăpânire doar ceea ce, provenind de la specialişti, se potriveşte cu spiritul apucător al celor ce învârtesc banii şi pecetluiesc hârtiile.
Am scris, deci, despre acestea încă din anul 2001, am publicat câteva fragmente capitale în cartea mea „România in anul 2010″, considerata azi a fi „o carte profetică”, am adăugat „principii şi metode”, în „Megapolis valah”. Totul se va relua într-o carte viitoare („Principiul Kiseletff”) spre a se observa mai bine ce s-ar fi putut face şi nu s-a făcut.
În lumea noastră, tulburată din rânduiaia el tradiţională, curată şi statornică, de către mâini ce nu se mai satura să apuce, poate că vom avea, încă o dată, cum am mai avut, „ziduri neisprăvite” sau clădite greşit şi parţial strâmb şi nesemnificativ, cum pare-se că se arată şi acesta, ce îl observăm acum. Dar poate că nu va fi aşa; şi poate că vom înţelege – odată şi odată – că „puterea este la cetăţeni” şi nu la cei a căror purtare este de stăpâni neîngrădiţi, pentru azi şi pentru eternitate. Şi, poate, vom mai înţelege ceva: să nu-i dăm voie cizmarului (indiferent cum îl cheamă) să se ridice mai sus de înălţimea sandalei.

Reclame

3 Mai 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI – Cine cumpara apartamente de bloc , la Paris , cu 27 milioane de Euro ?

Intrebare de la jurnalista SIMONA SIMIONESCU,ziarul”Gandul”,Bucuresti
Cum stau lucrurile in Franta, spre exemplu,privitor la casele vechi?

Aceasta este o intrebare ce trebuie lamurita caci exista nu „o Franta” ci mai multe . La Paris, ca sa exemplific,piata imobiliara este stapanita de „apartamente” si nu de „case” ,care sunt putine la vanzare iar cand apar costa sume in sine fabuloase insa nu atat de neobisnuite pe o piata eminamente scumpa .Prin urmare , ” casa veche ” nu se cumpara la Paris fiindca nu se gaseste iar exceptiile rarissime nici nu merita puse la socoteala. ” Vechiul” este insa vedeta in materie de apartamente luxoase din categoria ” fondului haussmanian ” , traducand in principal zonele de sanctuar urban a caror notorietate a depasit de mult domeniul specialistilor in imobiliar ; sunt „block-hausuri” in Cartierul Latin , in Bucci ,pe langa Domul Invalizilor si in Saint-Germain des Pres sau in rue du Faubourg Saint-Honore ,unde se oranduiesc deopotriva visele „locative” si ” foamea de imagine ” . La drept vorbind, un „apartament haussmanian” nu impune decat prin faima iar ” cladirea” (caci ,prin paradox, la Paris se vinde bine ” apartamentul in bloc vechi”) se aseamana cateodata cu ceea ce cunoastem de la Bucuresti , din traditia imobiliarului interbelic (si chiar mai redus in calitate decat la noi) unde scara ingusta , ferestrele catre ” curtea interioara ” (unde domnesc franghiile de rufe intotdeauna pline ) si holurile intunecoase sunt tematica raspandita. Daca nu as stii ca voi scandaliza pe cei ce cred ca ” aiurea” toate sunt mai bune decat la noi, as inainta sustinand ca nici macar nu se pot compara ” apartamentele burgheze” de pe Dambovita cu „locuinta pariziana ” ce se prezinta cu cel putin trei-patru puncte de calitate inferioara in raport cu ce aflam aici.
Si totusi , la Paris faima face piata astfel incat nimeni nu se mai mira auzind ca mai bine de 60 % din cumparatorii de ” apartamente scumpe” sunt straini veniti din toate cele patru zari si mai ales italieni , daca nu chiar rusi. In toamna anului trecut ,in mediile imobiliare pariziene , facuse senzatie zvonul care indica o cumparare de apartament in ” Saint Germain des Pres” la un pret considerat halucinant (si chiar asa si era) caci 27 de milioane de euro se platesc cu mari ezitari chiar si atunci cand noul proprietar este un tanar” seic rosu”,adica un rus din categoria cheltuitorilor care au facut ca , in unele restaurante luxoase, lista de bucate sa se scrie si in limba lui Puskin.
Dar Parisul ilustreaza ,fara indoiala , cazul atipic si pe langa aceasta speta intalnim ,si inteligibila si accesibila, „Franta oraselor traditionale”,unde casele exista si participa la o piata febrila unde astfel de oferte se cauta si se prefera iar preturile sunt acceptabile ,fara a intra in categoria”ieftina”. Dar capital este ,ca „imobil de prestigiu” emblematic,” domeniul rural”, care contine ,de fapt,o piata de castele de o remarcabila diversitate , unde coexista oferta de cam un milion de Euro si pana la mai bine de 10-15 milioane pentru cladiri impunatoare crescute in mijlocul unui parc de suprafete mari ; diferenta o da in aceasta materie , ca pretutindeni, asezarea sau ,cum se spune in jargonul comic al agentilor de la Bucuresti ,”locatia”.