Artur Silvestri : Formula de „Micul Paris” este din păcate o simplă afacere românească,încă posibilă, şi , de fapt , o iluzie sterilă „

Intrebari de la Simona Simionescu ( Real Estate Magazin )

1. Casa Capsa este astazi un hotel de cinci stele, dupa ce in 2003 a fost complet reabilitat de un investitor roman. In opinia dvs, fondurile private sunt singura sansa de a pastra intacte cladirile din Bucurestii de altadata?

Desi imaginea curenta a Bucurestilor vazuti de bucuresteni este aceea a unui oras sters , murdar si invechit , adevarul nu este categoric acesta chiar daca la o vizionare succinta se confirma mai ales cand exista asemenea prejudecati . Orasul are cartiere admirabile , inca omogene , armonioase si asezate corespunzator , a caror valoare in materie de marfa turistica e de obicei ignorata cand nu este de-a dreptul dispretuita . Mana administratiei sta inerta si nu inseamna pe hartie nici un program valabil si nici o schita de viitor ; abia daca interventia „mainii private ” (cand aceasta reprezinta o afacere si nu spirit pradalnic si destructiv , cum avem in cele mai multe cazuri ) mai salveaza ceva dintr-un oras care ar merita fara nici o indoiala o soarta mai buna . Atat cat e reprezentativitate si „imagine” , Bucurestii de azi sunt efectul interventiei de particular (chiar daca aceasta este , prin forta imprejurarilor , sporadica si „parohiala ” ) si probabil asa va ramane inca destui ani , pana cand trezirea colectiva se va produce daca o da Dumnezeu .

2. Cum a reusit numele Capsa sa intre in memoria bucurestenilor?
In geografia mitica a Bucurestilor , ” Capsa ” era pana ieri un punct iradiant impunator prin staruinta in timp desi concluziile curente nu insista in aceasta materie , sustinand ca de mai bine de saptezeci de ani stabilimentul s-ar afla in scadere treptata iar de cincizeci -saizeci de ani ar fi devenit materie de arhiva urbana . Bineinteles ca si in aceasta tematica prezenteismul lucreaza stupid si ideologic , avand trasaturi criante si vulgare ce depasesc faptele documentate . Era, cred, pe la inceputul anilor 70 din secolul trecut cand , tanar scriitor in vremea studentiei , luam aproape zilnic pranzul la ” Capsa ” (denumita de toata lumea cu acest nume istoric ) , la braseria cu intrarea din Calea Victoriei ,unde (in ciuda concurentei facute de Athenee Palace si de restaurantul Lido ) destula scriitorime inca isi facea veacul , ilustrand ” boema boiereasca ” a epocii . Din vechiul adagiu invocat cateodata ( „Locul unde vin toti seniorii/ Si se mananca scriitorii”) ramasese numai partea privind manuitorii de condei caci ” marile sfori politice” , altadata intinse si pe la asezamantului fratilor macedoneni fondat acum o suta cincizeci de ani , avea alte sedii decat la inceputul secolului trecut .

3. Tudor Arghezi numea Capsa „singurul local intelectual de pe Calea Victoriei”. Casa Capsa este astazi doar hotel si restaurant, din pacate nu mai este un loc de intalnire al intelectualitatii. Desigur, timpurile s-au schimbat.
Decaderea in afara de indoiala fata de anii de glorie ai mondenitatii nedirijate exprima , intre altele , si semnele vremii pe care am ajuns s-o traim . Alte voci , alte incaperi , alte sanctuare . Astazi propozitiunea lui Paul Morand , emblematica in fond dar despre care putini mai stiu ( „Capşa este inima oraşului, topografic şi moral. (…) Capşa este timpanul acestei mari urechi care sunt Bucureştii” ) ilustreaza vremuri apuse si mentalitati despre care abia daca mai amintesc evocarile de istorie a cotidianului si nici acelea atat de frecvent. Procesul se desavarseste inevitabil intr – o lume unde „intelectualitatea de porunceala ” practica un gascarism de cabinet si nu de cafenea (ca in alte vremuri ) si unde boema artista e disparuta in paginile cartilor , in povesti picante si curand se va sterge cu totul din memorie .
4. Putem spune ca zona centrala a orasului s-a transformat incet intr-una destinata exclusiv celor cu bani?
Ipoteza ” cartierului rezervat bogatasilor ” , desi apare, nu se poate sustine atata vreme cat fenomenul in desfasurare rapida este tocmai contrar acestui model . Cand pe Calea Victoriei bate vantul pustiului si pe marile bulevarde aparitia cate unui magazin de marca faimoasa care , in orice capitala occidentala aici ar trebui sa isi gaseasca locul potrivit , ramane incident sporadic si probabil maine consumat si retras , ce s-ar mai putea spune in a sustine astfel de modele urbane ce raman un vesnic deziderat ? Noi traim in ciclul mall-ului (un concentrat bizar de oras care , probabil , e faurit spre a obisnui omul cu viitorul ” ziggurat ” unde se vor inghesui masse uriase de populatii ) si , din pacate , orice indemnare in a pastra oranduirile traditionale , valorificate cu intelepciune acolo unde nu administreaza sfertodoctii si banditii , lipseste si este eliminata cu cruzime acolo unde se intampla sa mai apara.

5. Isi mai merita Bucurestii renumele de „Mic Paris”?
Formula de „Micul Paris” este din pacate o simpla afacere romaneasca,inca posibila, si , de fapt , o iluzie sterila caci nicaieri in lume ea nu este invocata in legatura cu Bucurestii desi noua ne place s-o amintim cand si cand fara sa o putem intari si apoi s-o intretinem . Altii , daca ar fi avut ocazia sa o materializeze in povesti istorice si sa castige bine de pe urma ei , nu ar fi avut nici o ezitare sa o transforme intr-o adevarata sursa de castiguri colosale si fara nici o indoiala ca ar fi reusit . Noi ne rezumam la circulatia interna a acestei legende si nu facem nimic pentru a o impune in gamele universale de sonoritati turistice .Rezulta ca , pana astazi tema de orgoliu local ignorata cu totul de strainul cheltuitor , ” Micul Paris ” poate avea un viitor spectaculos daca va aparea inteligenta in a valorifica mitul si concentrarea in a desfasura marfuri capabile de diferentiere ; dar pentru acestea avem nevoie de alte obiective decat praduirea oficializata de acum .